Conferința „Strategii pentru IMM-uri”

Nicoleta Munteanu

Joi, 20 Noiembrie 2014, am avut deosebita plăcere să fiu moderatorul conferinței „Strategii pentru IMM-uri”.  La conferință au participat miniștri, profesori, reprezentanți ai mediului de business, bancheri, avocaţi, mediatori, experți și am dezbătut problematica din jurul „Strategiei Guvernamentale pentru dezvoltarea IMM-urilor și îmbunătățirea mediului de afaceri – Orizont 2020″.

 În cadrul acestui eveniment am ținut să precizez faptul că România trebuie să creeze o cultură antreprenorială care să pătrundă în școli și universități, o cultură în care creativitatea și inovația să fie încurajate în mod activ. Potrivit unui studiu al Comisiei Europene, 37% dintre europeni își doresc să fie propriul lor șef, dar numai 10% sunt. Chiar dacă economia României este dominată de întreprinderi mici și mijlocii, numărul acestora este cu mult sub media UE.

În ciuda unei creșteri a numărului de start-upuri din ultimii ani, impactul microîntreprinderilor asupra economiei este încă mai mic decât media europeană, oferind aproximativ 23% din locurile de muncă din sectorul privat și doar 13% din valoarea adăugată a economiei. Doar sectorul industriei prelucrătoare atinge o cotă a locurilor de muncă cu 30% mai ridicată decât media UE. Din punctul meu de vedere, lipsa inovației și o lipsă a forței de muncă calificate specializate sunt principalele obstacole în calea competitivității sectorului de afaceri.

[Best_Wordpress_Gallery id=”35″ gal_title=”strategii pentru IMM”]

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *