Nu avem spitale, nu avem autostrăzi, suntem săraci și noi avem nevoie de o catedrală în buricul Bucureștiului! Aștia nu mai știu ce să mai inventeze ca să facă niște bani. Domnule, țara este plină de biserici. Patriarhia este bogată, face bani din orice.
Da, da, la biserică poti să cumperi orice: lumânări, vin, apă sfințită, icoane, bijuterii după preferințe și buget. Dacă mori plătești taxă. Unde domnule? La biserică, dacă te însori? Plătești taxă, dacă vrei să te rogi, ai cutia milei și nu pleci din biserică fără să lași ceva pe acolo … acum vor catedrală cu locuri de închiriat pentru nunți… auzi domnule, asta ne trebuie nouă.
În timp ce îmi savurez un cappucino cu aroma de migdale, asist, fără să vreau, la o conversație între doi domni. Catedrala Mântuirii Neamului se pare că este subiectul lor de discuție. Nu am fost niciodată o persoană religiosă dar am optat pentru căutarea spiritualității. Consider că fiecare dintre noi are propria lui credință filosofică și religioasă și îmi place să respect acest lucru. Atunci când intru într-o biserică simt nevoia să-i mulțumesc Domnului pentru tot ce am și, trebuie să recunosc că îmi încarc bateriile în acel loc. Cu toată cunoașterea dobândită până acum, pot să spun că atunci când sunt încercată de greutățile vieții, rugăciunea mă duce cel mai aproape de Dumnezeu. Este momentul acela magic când simți că ruga ți-a fost ascultată și mulțumești Creației. Sigur ai trăit cel putin o data în viața ta această stare.
În timp ce asist la nemulțumirile celor doi domni, mintea îmi fuge la Eminescu. Dacă aș interveni acum în discuția lor și le-aș spune că totul a început de la o idee, m-ar crede nebună, s-au i-aș surprinde?
Ei bine, dacă te întrebi ce legătură are Eminescu cu discuția celor doi domni, dă-mi voie să spun ca are. Totul a pornit de la o idee, iar istoria îi atribuie lui Eminescu aceasta idee. Dorobanții l-au inspirat, după ce i-a văzut întorcându-se de pe câmpul de luptă unde s-a purtat Razboiul de Independență.
După ce România a fost proclamată regat, în 1881 s-a constituit ”Asociațiunea de construcțiune a Catedralei din București”. Fondurile proveneau din cotizațiile membrilor, apel la subscripția publică, acceptarea de donații și legate, ajutoare ori subvențiuni anuale primite de la stat și chiar organizarea de loterii. În 1914 colectarea fondurilor a fost oprită datorită primului război mondial iar proiectul construirii catedralei a fost amânat.
După 1918, ideea catedralei ca semn de recunoștință față de actul unirii a devenit din ce în ce mai vie iar Regele Ferdinand, in mai 1920 a cerut Sfântului Sinod începerea pregătirilor pentru înălțarea Catedralei Neamului, care trebuia să se ridice cu ajutorul întregii țări, al fiecărui cetățean, deci prin colectă publică.
Cu siguranta, si in acele vremuri, existau discutii asemanatoare cu cele de azi, probabil aceleasi nemultumiri starneau discutii prin cafenele insa credinta natiunii a fost de neclintit. Cu toate că țara trecea prin vremuri grele, din cauza marii crize economice care cuprinsese întreaga Europă, nimeni nu a contestat necesitatea edificării Catedralei Mânturii Neamului.
Vreo doi ani au durat dezbaterile în alegerea locului de construcție a catedralei. In cele din urma, catedrala urma să se edifice la poalele Dealului Mitropoliei, numit pe atunci Piața Bibescu Vodă. Pe fondul unei acute crize economice, fondurile necesare începerii lucrărilor nu au fost strânse și nici autoritățile statului nu au venit în ajutor.
La 1 septembrie 1939 a izbugnit cel de-al doilea razboi mondial. Atunci am pierdut Basarabia, Bucovina, Ținutul Herța, Ardealul de Nord și Cadrilaterul. Și totuși, în acele vremuri grele pentru țară, proiectul construirii unei Catedrale în București nu a fost abandonat.
În perioada comunismului, multe monumente vechi, biserici și mănăstiri au fost distruse dar, după evenimentele din 1989 proiectul contruirii Catedralei a prins din nou viață.
Deși locația a fost schimbată de aproape 5 ori în decurs de 20 de ani, Catedrala și-a gășit locul pe fostul deal al Arsenalului, în Calea 13 Septembrie, între cladirea Ministerului Apărării Naționale și Palatul Parlamentului.
Vedeti, domnilor, când vorbim despre Catedrala Mântuirii Neamului, vorbim despre istorie, victorii, învățăminte, sacrificii, valori și elite și nu în ultimul rând despre credința și visul unui popor. Vorbim despre o moștenire care trebuie lăsată generațiilor viitoare.
Am călătorit mult și prin multe locuri. În toate orașele unde am ajuns, lăcașurile de cult reprezintă o atracție turistică. Cu cât lăcașul este mai mare și mai grandios, cu atât mai mult îți dorești să îl vizitezi, nu contează dacă este templu, biserică, moschee, contează ce este, acolo unde este. Aproape toate capitalele lumii se mandresc cu cele mai mari edificii care își impun frumusetea, tradiția și identitatea națională.
Da, avem nevoie de o Catedrală a Mântuirii Neamului, grandioasă și monumentală care să reprezinte tradiția neamului românesc. Iar dacă timpul ne oferă privilegiul să fim contemporani cu istoria, eu una mă bucur că fac parte din ”generația care, inspirându-se din istorie, a reaprins credința”.
Leave a Reply