Federația Patronatelor Femeilor Antreprenor

Joi, 8 Martie 2018, în calitate de vicepreședinte al Asociației Naționale a Antreprenorilor, am participat la evenimentul de lansare al Federației Patronatelor Femeilor Antreprenor (FPFA), cea mai puternică entitate asociativă feminină din România.

FPFA a fost creată pentru a susține implicarea femeilor în viața economică și socială a ţării și își propune reprezentativitate la nivel național și crearea unui sistem de suport institutionalizat pentru antreprenoarele din România.

Preşedintele României, domnul Klaus Johannis, a transmis prin Cosmin Marinescu, Consilier Prezidențial – Departamentul Politici Economice şi Sociale, un mesaj de apreciere şi sustinere la lansarea Federaţiei Patronatelor Femeilor Antreprenor, invitând reprezentantele organizației la consultări privind Proiectul de ţară.

Prim Ministrul României, doamna Viorica Dăncilă, a transmis prin domnul Iulian Iancu, Președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, un mesaj de apreciere  și de sprijinire a demersurilor viitoare ale Federației Patronatelor Femeilor Antreprenor.

La eveniment au participat peste 850 de femei, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Parlamentului României, Guvernului României, ambasadelor precum și femei antreprenor din țară și Republica Moldova.


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *