Pe 22 Septembrie, Nicoleta Munteanu, în calitate de Președinte al Centrului Internațional de Mediere și formator principal în cadrul programului de formare inițială a meditorilor, a fost invitată să participe la Conferința Inaugurală AMATI, organizată la Londra, având ca temă principală de discuție “The future of mediation Training”. La conferință au participat peste 40 de formatori de mediere și evaluatori din întreaga lume. Marea Britanie, Italia, Irlanda, Olanda, Grecia, Rusia, România, Germania, SUA și Australia au apreciat inițiativa AMATI și au acceptat invitația.
În deschiderea conferinței a luat cuvântul profesorul Andrew Goodman, cel care a avut de fapt și ideea acestei întâlniri, scopul fiind atât acela de a progresa având la bază schimbul de idei și de bune practici între state, dezvoltarea modernă și noi abordări în domeniul MEDIERII dar și acela de a aduce, în atenția formatorilor și a evaluatorilor în mediere, a problemelor existente la acest capitol, printre care reamintim: stagnarea fenomenului, formarea defectuoasă pe stilul “prezentăm cursul, nu îl predăm”, formarea doar la nivel de bază, metodologii de evaluare inadecvate.
Primul invitat să vorbească, Elizabeth Stokoe, profesor în cadrul Universității Loughborough, a prezentat o lucrare științifică care scotea în evidență predarea defectuoasă a cursurilor de formare inițială în mediere prin folosirea exagerată a jocurilor de rol (roll-plays). Prezentarea a fost însoțită de materiale concepute special pentru a arăta situația din realitate comparativ cu reacția “actorilor” implicați în aceste jocuri de rol.
Următorul invitat, Amanda Bucklow a facut o scurtă incursiune în istoria predării medierii făcând o paralelă între începuturi și prezent, evidențiind faptul că acum, având o experiență de 25 de ani, înțeles modul în care oamenii învațî. A înțeles că oamenii trebuie învățați cum să învețe, cum să continue învățarea și cum să reflecte asupra lucrurilor învățate. Și domnia sa a susținut ideea prezentată de antevorbitoarea sa, spunând că jocurile de rol nu sunt autentice, ca argument folosind exemplu începerii unei medieri. Chiar dacă fiecare joc de rol începe cu “Bună ziua, numele meu este X și astăzi sunt mediatorul dvs.”, în realitate această frază nu există. Amanda Bucklow este una dintre puținele persoane care și-au făurit o carieră din profesia de mediator, menținând această linie încă de la acreditare în 1996. Programele de formare Facilit8 au la bază cecetarea personală în acest domeniu (The Skills, Attributes, Strengths and Approaches of Effective Commercial Mediators. 2003 – 2006).
Dr. Paul Gibson, reprezentantul Australiei, a folosit în deschiderea discursului său un citat din Joanna Kalowski care spunea că Australia s-a născut din colonizare și conflict: “Australia was born out of colonisation and conflict. ” A continuat cu o scurtă prezentare a istoriei culturale a Australiei (60.000 ani vechime), prilej cu care a prezentat un obiect tradițional adaptat la domeniul prezentat la conferință. La numit simbolic “Mediation message stick”. Acest tub cu mesaj conținea încrustate valorile profesiei de mediator: respect, conciliere, pace, împreună, dăruire, cultură, diversitate, includere, încredere, armonie, demnitate, onoare și ascultare.
Totodată domnia sa s-a arătat îngrijorat de imaginea globală a medierii și de reputația mediatorilor. Chiar dacă tema propusă era “Bunele practici în mediere în Australia”, Dr. Paul Gibson a ținut să precizeze că în Australia cele mai bune practici în mediere au fost în anii ’90, acum nu se poate vorbi despre așa ceva. Dr. Paul Gibson este mediator cu normă întreagă, autor și formator atât în mediere cât și în ADR, la nivel international.
Juanita Wijnands, specialist inter-cultural din Olanda a început discursul domniei sale cu o prezentare interactivă subliniind modul în care diferențele culturale pot împiedica o bună colaborare între persoanele participante. Cu o experiență de mai bine de 20 de ani ca specialist inter-cultural, a ocupat funcții de conducere în diferite organizații, având rol de consultant sau de facilitator. În cadrul prezentării sale, a folosit două exemple pentru a putea convinge publicul: primul a fost să ofere fiecărui participant un balon, pe care sa îl umfle. Când toate baloanele erau umflate domnia sa a rugat toți participanții să se așeze pe baloane fără să atingă cu picioarele podeaua. Surprinzător, niciun balon nu s-a spart. Scopul acestui experiment era să demonstreze cât de greu sau cât de ușor este să convingi o persoană să facă acest lucru, trecând peste anumite principii: teama de penibil, jena etc. Tot dânsa ne-a explicat că acest experiment nu îl poți face decât anumitor naționalități.
Irena Vanenkova, director executiv al Institutului Internațional de Mediere, a prezentat punctul de vedere al IMI referitor la standardele de pregătire profesională pe tot globul și noul program IMI conceput pentru a oferi standarde minime de formare profesională cu caracter consultativ. Mediator autorizat din 1998, Irena Vanenkova a ocupat funcții de conducere în diferite organizații din Rusia.
Eu am prezentat o scurtă istorie a medierii în România, folosindu-mă de o serie de statistici referitoare la numarul de mediatori autorizati, la numarul de școli agreate de către Consiliul de Mediere, formatori și evaluatori. În cadrul aceluiași eveniment, am prezentat și un set de propuneri menit să imbunătățească sistemul de formare inițială a mediatorilor. Am oferit cadou fiecărui participant câte un exemplar al cărții “Modern management of the activity of the mediator “, specificând că am scris această carte pentru a fi folosită de mediatorii aflați la început de drum, cu scopul de a le ghida acestora, primii pași în activitatea de mediere.
Concluzionând discursurile prezentate, Linka Reijerkerk, formator cu merite deosebite, reprezentant al Olandei a condus discuția de grup interactiv privind evaluarea candidaților absolvenți ai cursurilor de formare inițială în mediere. Sesiunea de grup a fost întreruptă de intervenția în direct de la New York, prin legatura video a profesorului Hal Abramson, care s-a arătat încântat să răspundă întrebărilor adresate de participanți.
A urmat o analiză și o dezbatere conduse de bine-cunoscutul formator Thomas Valenti din Chicago, Gerry Rooney, președinte al Institutului de Mediere din Irlanda și Antonia Marsaglia din Italia, oferind delegaților ocazia de a discuta în continuare toate subiectele dezbatute pe parcursul întregii zile.
Dr. Greg Bond, de la Universitatea Tehnică din Wildau, Berlin, a făcut un rezumat al conferinței, prezentând punctul său de vedere referitor la fiecare discurs în parte, totodată mulțumindu-le tuturor participanților pentru informațiile valoroase care i-au fost puse la dispoziție cu ocazia acestui eveniment.
Finalul conferinței a fost un prilej pentru Consiliul Consultativ AMATI, condus de domnul Andrew Goodman, de a prezenta activitățile de bază ale asociației și de a hotărî o ordine în prioritatea soluționării obiectivelor propuse.
Schimbările profunde ale societății românești, a celei europene și în plan global impun o analiză completă a fenomenului MEDIERE. Noul context legislativ, bazat pe cunoaștere și pe informatizarea tuturor domeniilor de activitate, integrarea României în standardele Uniunii Europene, au condus la un nou tip de abordare a MEDIERII. Pentru a contribui la acest demers, Președintele Centrului Internațional de Mediere, Nicoleta Munteanu, a publicat un ghid, menit să ajute toate persoanele implicate în acest fenomen. Publicația, „Managementul Modern al Activității de Mediator” s-a bucurat de un real succes, atât pe plan local cât și internațional.

Leave a Reply