Joi, 23 Octombrie 2013, am participat cu entuziasm la un show culinar inedit, organizat la Barbizon Steak House – Pullman Bucharest World Trade Center, unde am gătit pentru peste 40 de invitați.
În activitatea mea de mediator, dar și în ipostazele de mamă și femeie de afaceri, am înțeles că viața presupune multe provocări, iar una dintre ele este aceea de a intra în competiții constructive și de a face față situațiilor necunoscute. O provocare culinară este una din situațiile în care trebuie să armonizezi ingrediente, să faci față unor situații noi și să reușești să mulțumești un număr mare de oameni, care au așteptări și dorințe.
Competiția a devenit o provocare, iar provocarea s-a transformat în pasiune. Seara a fost de neuitat pentru că am avut alături atât prieteni, dar și familia, iar ca mamă ajutorul cel mai mare l-am primit de la fiul meu!
La sfârșitul concursului nu am câștigat doar un trofeu, ci mult mai mult decât atât, am câștigat o competiție cu mine și am reușit să îmi potențez valoarea individuală!
Citește mai multe despre ce am făcut aici:

Leave a Reply